PNL susține în Parlament desființarea pensiilor speciale pentru aleșii locali

N Gabriela

Deputații PNL susțin eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali

Grupul parlamentar al deputaților PNL a anunțat că va vota în favoarea inițiativei legislative privind eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali și județeni, proiect aflat în procedură parlamentară la Camera Deputaților, cu numărul Pl-x 373/2026.

Anunțul vine în contextul împlinirii termenului de adoptare tacită a proiectului de lege referitor la abrogarea dispoziției privind pensiile speciale ale aleșilor locali.

Potrivit unui comunicat de presă al liberalilor, această măsură reprezintă „un pas necesar pentru eliminarea inechităților din sistemul public de pensii și pentru consolidarea unui cadru bazat pe reguli egale pentru toți”.

„Susținem această inițiativă din perspectiva respectării principiului contributivității, a eliminării inechităților și a reducerii presiunii financiare asupra bugetului de stat. Deputații PNL vor susține prin vot această inițiativă și orice măsură legislativă serioasă care contribuie la un stat mai echitabil”, a transmis PNL.

De asemenea, liberalii au decis să comunice reprezentanții săi în grupul de lucru pentru reducerea numărului de parlamentari și au menționat că vor susține adoptarea de urgență a acestei legi.