Senatul a respins proiectul AUR privind reducerea numărului de parlamentari
Senatul a respins, luni, propunerea legislativă inițiată de AUR care viza reducerea numărului de parlamentari. Votul înregistrat a fost de 43 de voturi „pentru”, 40 „împotrivă” și 21 de abțineri.
Proiectul de lege modifica și completa Legea 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente. Inițiativa prevedea reducerea numărului total de parlamentari la 299, respectiv 201 deputați și 98 de senatori, și majorarea normei de reprezentare la 100.000 de locuitori pentru Camera Deputaților și la 200.000 de locuitori pentru Senat.
Senatorul AUR Corneliu Negru a declarat că au trecut peste 16 ani de la referendumul inițiat de fostul președinte Traian Băsescu privind reducerea numărului de parlamentari de la 465 la maxim 300. „Voința populară nu poate și nu trebuie ignorată de Parlament, ignorarea acestei voințe populare înseamnă subminarea principiului suveranității naționale consfințite în construcția României”, a afirmat el.
Senatorul USR Narcis Mircescu a anunțat că formațiunea sa votează proiectul de lege. „USR va fi consecvent și va vota pentru 300 de parlamentari. În ultimii ani am votat toate proiectele care au avut ca scop reducerea numărului de parlamentari la 300 și le vom vota în continuare indiferent cine le va depune”, a spus acesta.
Liderul grupului Pace Întâi România, Nadia Cerva, a afirmat că proiectul este „populistic” și că, în această formă, nu va putea fi pus în aplicare. „Dacă tot venim cu astfel de proiecte, măcar haideți să le scriem frumos și corect legal”, a declarat Cerva, precizând că inițiatorul nu a dorit să repare proiectul în urma observațiilor Consiliului Legislativ.
Liderul senatorilor UDMR, Lorand Turos, a apreciat că este o „propunere scrisă pe genunchi, fără o dezbatere publică”. „Atrag atenția colegilor de la USR, vă rog să-i transmiteți și domnului Drulă, care peste noapte a învățat limba maghiară și ne-a criticat: votați propunerea AUR”, a spus acesta.
Senatul este primul for sesizat, în timp ce Camera Deputaților este forul decizional.

