Sepsi Inst. Run 3: o cursă prin clădirile epocii comuniste din Sfântu Gheorghe
Pe 16 octombrie, la Sfântu Gheorghe are loc cea de-a treia ediţie a Sepsi Inst. Run, un eveniment cultural-sportiv susţinut de autorităţile locale, desfăşurat sub genericul „Descoperă clădirile epocii comuniste în pantofi de alergare”.
Organizatorii anunţă un traseu de circa 6 kilometri, care va include mai multe clădiri şi spaţii urbane construite sau legate, într-un fel sau altul, de perioada comunistă. Printre acestea se numără Muzeul „Steaua Roşie”, Liceul „Mikes Kelemen”, Colegiul „Szekely Miko”, Primăria, Palatul Copiilor, vila Ceauşescu, fostul Institut de Proiectări, restaurantul Golgota şi fosta Fabrică de Ţigarete.
Alegerea temei este legată de finalizarea lucrărilor la Muzeul Comunismului „Steaua Roşie”, o nouă instituţie culturală a oraşului. Startul şi sosirea alergării vor avea loc la muzeu, iar pe traseu vor fi incluse fabrici, coridoare de şcoli, alimentare şi alte spaţii urbane importante. Potrivit organizatorilor, unele dintre acestea au fost construite în acea perioadă, altele sunt mult mai vechi, dar spun multe despre epocă prin povestea, funcţia, transformarea lor sau prin evenimentele care au avut loc în ele.
Sepsi Inst. Run nu este un eveniment competiţional, ci unul de tip „fun run”, fără cronometrarea timpului şi fără un clasament în sensul clasic al cuvântului. Cu toate acestea, primii trei participanţi care vor trece linia de sosire vor fi premiaţi, pe categorii de vârstă.
Pentru buna desfăşurare a evenimentului, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe a anunţat că vineri, 16 octombrie, vor fi instituite temporar restricţii de circulaţie pe mai multe străzi din oraş. Restricţiile vor fi aplicate etapizat, între orele 17:25 şi 19:00, pe măsură ce coloana de alergători parcurge traseul stabilit. Poliţia Locală, echipajele de Poliţie Rutieră şi voluntarii vor fi prezenţi în toate punctele cheie pentru dirijarea circulaţiei şi asigurarea siguranţei participanţilor.
Primăria le recomandă conducătorilor auto să folosească rute ocolitoare în intervalul menţionat şi să respecte indicaţiile agenţilor aflaţi în teren.

